Legea lui Parkinson- Aceasta spune ca timpul se dilata pentru a
duce la bun sfarsit sarcina/lucrarea.
Legea a fost formulata de analistul englez Northcote Parkinson (1957)
si este considerata ca si legea cresterii birocratiei endemice, fiind
argumentata de doua principii:
1. orice functionar va actiona pentru cresterea numarului persoanelor
din subordine (multiplicarea subordonatilor)
2. se genereaza artificial sarcini inutile, distribuite ierarhic pentru a
tine ocupate cat mai multe persoane asupra carora sefii sa isi
satisfaca nevoia de “a controla” (multiplicarea activitatilor inutile).
Parkinson a stabilit in urma unor cercetari riguroase ca, in cadrul unei
birocratii personalul creste anual permanent cu 5-7% indiferent de
volumul de munca necesar sau de catre fluctuatiile acestuia.
Desi Parkinson se refera la un fenomen studiat in domeniul
administrativ, el poate fi intalnit extrem de frecvent si in
organizatiile private, atat in activitatile ordinare ale unor structuri
organizare cat si in cadrul proiectelor. In experienta noastra am
intalnit-o dupa urmatorul tipar: o persoana “A” se plange mereu ca este
supraaglomerata iar conducerea in loc sa analizeze cauzele, sa
ierarhizeze prioritatile, sa aleaga solutii de eficientizare, etc ,
alege solutia simpla: mai angajeaza inca o persoana “B”. Aceasta va
cauza o supraaglomerare si mai mare a lui “A” pentru ca “B” are nevoie
de instruire, explicatii si supervizare in noua munca. “B” nu poate
prelua initial decat o parte a activitatilor simple si neimportante pe
care incearca insa sa le faca “bine si constiincios” lucru care ii va
umple intregul timp disponibil. Lui “A” ii va fi greu sa delege si
altceva unei persoane deja ocupate iar daca apare o sarcina noua, va
trebui sa ii explice si lui “B”,..., activitatea lui “A” este deja
diferita, trebuie sa “gandeasca” planul de activitate pentru doua
persoane care oricum ... sunt “aglomerate”. Cum rezolvam acest tip de
probleme ? Bineinteles mai angajand inca o persoana.... Acest algoritm
poate fi intalnit sub o varietate de forme si conjuncturi imbracate de
justificari energice din partea celor care provoaca acest fenomen.
Ii atentionam pe manageri ca legea este extrem de frecventa si o
putem intalni reformulata si sub urmatoarea generalizare: “exista o
tendinta naturala a oamenilor de a incerca atingerea obiectivelor
organizationale cu maximum de resurse care se aloca.”
Exemplu : la un copy shop operatorul reusea sa
termine toate sarcinile pe care i le dadea seful sau , indiferent de
numarul acestora. Venea dimineata se uita la foaia cu sarcini si apoi
isi calcula timpul pentru fiecare sarcina astfel incat la finalul
programului sa fie gata. Lucru evident in avantajul angajatului nu al
patronului .
Daca ai o sarcina de indeplinit, atunci aloca-ti termene scurte,
astfel nu vei ajunge in situatia in care timpul tau se va dilata.
Asigurandu-ti termene scurte si avand in vedere si regula 80/20 , vei
reusi sa iti ridici eficienta muncii de 2 pana la 5 ori. Deci in loc sa
muncesti 8 ore pe zi, vei avea o zi de munca de doar cateva ore, atunci
seful tau iti va da mai multe sarcini de indeplinit. Acest lucru ma
duce cu gandul la cea de a doua regula.
